privitor distant sau actor esuat pe tabla lor de sah?

in momentul in care am inceput sa constientizez si sa-mi pun intrebari, m-am trezit fiind un jucator pe tabla lor de sah. imi fac jocul, dau tot ce e mai bun din mine. dar ce importanta o sa mai aiba in final? cine o sa isi mai aminteasca daca pierdem sau castigam? daca am fost sau nu suficient de buni?

oare chiar suntem oameni...? fiinte stapane pe propriul destin, pe propria viata? suntem niste fiinte efemere...ne nastem si murim fara sa putem schimba ceva...suntem ca niste actori sub lumina reflectoarelor, ca niste personaje a caror existenta se finalizeaza odata cu stingerea luminilor. suntem simple marionete in mana destinului. suntem manipulati, suntem ceea ce vor altii, nu ceea ce ne dorim noi. suntem captivi in propriul trup, in propria viata. prinsi in realitate, undeva intre trecut si viitor, destinati esecului, sufocati de o lume in care aparentele conteaza mai mult decat esenta, inchisi in atata libertate.

'Are we HUMAN or...are we DANCER?'

si uneori ma intreb daca e mai bine doar sa stau si sa privesc de la distanta.