imi umpleam tacerile cu ale tale. acum imi umplu viata cu momente de fericire fabricata. in tot restul timpului, mi-e dor de tine.
acolo unde ma pierdeam pe mine, te gaseam. acum ce ar trebui sa mai gasesc? unde sa caut?
Studiul meu aprofundat [da, aprofundat pe naiba:))] asupra basmului mi-a indus unele intrebari. Astfel, ma gandeam eu intr-o zi cuprinsa de un moment de luciditate de ce nimeni nu si-a pus niciodata problema ca Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana s-ar fi putut sa nu se placa. Sau sa fie incompatibili.
"Pai cine zice ca sunt compatibili, ca nu zice nimeni."
Discutabil.
Totusi in niciun basm nu ni se ofera o imagine de peste 10 ani. Iti zic ca s-au casatorit si au trait fericiti pana la adanci batraneti dar in rest te lasa in pom. Si nah, tinzi sa ii crezi ca dupa nenumaratele obstacole pe care le-au avut de infruntat acum e si normal dupa ce au reusit sa se casatoreasca, sa fie si fericiti.
Cine stie insa, cate se pot schimba in 10 ani. Poate Fat-Frumos o sa devina gras si urat. Si cu 2 amante. Si 5 copii din flori. Si calul alb o sa ajunga negru si cu pielea lipita de coaste. Si Ileana Cosanzeana parasita si cu burta la gura sau ucisa din gelozie.
"Sau amagindu-l pe Fat-Frumos! Si facandu-l sa isi blesteme zilele pentru ca apoi sa devina un Fat-Frumos demonic!"
***dintr-o discutie cu un prieten. lui ii apartin citatele ^^ ***
Andrew
sentimentele s-au contopit. nu mai exista granite. totul e nedefinit. trairile zboara haotic si se indreapta spre nicaieri. se ciocnesc, se ocolesc, se confunda, se unesc, se metamorfozeaza. nu e fizica. nu sunt gaze ideale. e realitate. si idealul e relativ. sentimentele se lovesc de pereti. coliziunile nu sunt elastice. se produc leziuni, handicapuri, traume. sufletele raman mutilate. ideile isi pierd aripile si incet si esenta. fara aripi sentimentele se sting lent si dureros. se descompun si se ineaca in propria otrava.
nu mai are sens...
sunt intr-un balcon. nu, nu Verona secolului XVI. nici Neverland, Wonderland sau Narnia. nici intr-un basm ca sa fim siguri macar ca binele si iubirea triumfa si Fat Frumos si Ileana Cosanzeana nu se pot indragosti decat unul de celalalt. doar Giurgiu. fara unicorni, curcubee si copii care nu cresc niciodata, fara praf de zane si de stele si fara tipi buni la balconul de vizavi.
doar eu. par singura fiinta vie din jur. dar nici macar nu ma simt asa. o amorteala imi anihileaza fiecare simtire si ma face sa ma simt goala in interior. zici ca sunt sub anestezie. nu ma simt in stare sa fac nimic mai mult decat ce trebuie neaparat.
nici frigul nu ma mai deranjeaza.
aud din cand in cand cate o picatura de ploaie lovindu-se de fereastra dar nici asta nu-mi mai gadila auzul ca pe vremuri.
sunt rece.
micuta bila din capul meu se loveste de toti peretii. inima inca bate amortita in piept. zvacnirile sunt din ce in ce mai lesinate. si totusi uneori tinde sa sara din piept. dar nu acum.
...si nici aripi. Fluturii mei sunt in cadere libera. Si sunt nesiguri. Si razvratiti.
-o sa-mi trimit fluturii sa-si caute un stomac.
-ce zici de... stomacul tau? :)) tine-i acolo!
-nu. trebuie sa se agate de ceva. sa-si concentreze toate sperantele.
-oh... tre sa.. zburde liberi? xD
-nu, ca provoaca dureri de stomac. momentan sunt in cadere libera. li s-au rupt aripile. de fapt au fost rupte.
-banda adeziva e intotdeauna un remediu...
-nu. sunt ca moliile. o sa o rontaie. mai sunt si un pic masochisti. si dramatizeaza. deh...artisti.
-o sa punem poxipol atunci!...putin. incat sa-si pastreze aerodinamicitatea :))
-or sa se ingreuneze. si nu or sa mai poata zbura. nu ca pe vremuri. doar daca ii salveaza cineva.
"The worst feeling ever is not knowing whether you should wait or give up." "The worst way to miss someone is when they are right beside you and yet you know you can never have them." "Missing someone isn`t about how long it has been since you`ve seen them or the amount of time since you`ve talked. It`s about that very moment when you`re doing something and wishing they were right there with you."
schimbare. incerca sa se convinga ca oamenii nu se schimba. dar cum ar fii putut ea sa creada ca persoana din fata ei este aceeasi? aceeasi pe care credea ca o cunoaste, cu care pierdea ore in sir vorbind, de care s-a indragostit? acum totul parea o aberatie. acum totul parea lipsit de sens.
singuratate. a plecat. a lasat-o din nou. doar ca acum era si mai rau. acum nu ii mai lipseau doar discutiile nocturne, rasetele si chicotelile. acum ii lipseau si parfumul, imbratisarile lui. ii era dor sa ii simta corpul langa al ei, ii era dor de caldura lui. isi amintea de serile in care stateau imbratisati privind in gol.
isi amintea cat a ranit-o.
cu ochii carpiti de somn m-am apropiat de fereastra. incercam sa-mi dau seama daca visasem sau nu. incercam sa imi dau seama care e de fapt realitatea mea. ma chinuisem atata sa scap de realitate incat nu o mai cunosteam. ma izolasem complet de ceea ce numeam realitate. si ajunsesem sa traiesc intr-o minciuna. intr-o inchipuire a mintii mele.
imi cautam scaparea in lucruri marunte, in persoane sau in franturi de realitate. de ce nu puteam vedea lucrurile per ansamblu? credeam ca o sa fiu fericita in propria-mi realitate. dar nu...
ce folos ca esti departe daca eu tot ma gandesc la tine?
doişpe. strainul s-a apropiat de usa. incerca sa isi faca curaj sa bata. era puternic...trecuse prin multe. si totusi asta parea una dintre cele mai grele situatii...trase aer in piept...pana si aerul parea greu...ca si cum i s-ar opri in gat...si s-ar axfisia chiar si in abundenta de oxigen. inima lui nu avea nevoie de oxigen. nu fara ea.
trecuse mult timp...devenise un strain. nu stia daca o sa il recunoasca...nici macar daca o sa o gaseasca acolo. dar spera...ar fi vrut...mult...dar stia ca nu ii putea cere sa il astepte. nu putea sa o tina legata de el...nu stiind ca s-ar putea sa nu se mai intoarca. si totusi era aici. dar nu putea sa isi permita sa-si faca atatea iluzii... nu avea de ce. poate ea deja il inlocuise. si nu o invinovatea. era dreptul ei. era gata sa se dea la o parte daca ar fi stiut ca asa ar fi fost cel mai bine pentru ea. dar nu inainte sa o mai vada macar o singura data. sa o priveasca in ochi si sa stie ca e fericita.
si daca totusi il asteptase?... nu... imposibil... ea merita pe cineva mai bun. pana la urma doar el fusese de vina... el si indoielile lui...
stia ca orice s-ar intampla o sa ramana mereu cu caldura privirii ei in inima si cu amintirea unor seri pe care nu le pretuise la momentul potrivit. de-ar mai putea doar da timpul inapoi...si profita de fiecare secunda... dar viata avusese grija sa il pedepseasca. si acum astepta in fata unei usi reci. era tarziu...aproape miezul noptii. se gandea sa plece...sa plece si sa revina alta data. dar se mintea singur. stia ca probabil nu avea sa revina. era ultima lui sansa. trebuia sa o vada acum. respira adanc. stranse din dinti...si batu...
pianul S-a apropiat de el si s-a asezat la scaun. A atins clapele. Stia ca doar cu cateva clipe in urma ea fusese acolo. Simtea atingerea ei. Dar acum ea plecase...lasase in urma doar o urma vaga de parfum si versurile care rasunau acum din nou si din nou in mintea lui. Nu putea sa si-o scoata din cap. Nu ii stia numele. Nu stia nici cum arata. Tot ce stia era ca trebuie sa o gaseasca.
