evadari.

schimbare.
incerca sa se convinga ca oamenii nu se schimba. dar cum ar fii putut ea sa creada ca persoana din fata ei este aceeasi? aceeasi pe care credea ca o cunoaste, cu care pierdea ore in sir vorbind, de care s-a indragostit? acum totul parea o aberatie. acum totul parea lipsit de sens.

singuratate.
a plecat. a lasat-o din nou. doar ca acum era si mai rau. acum nu ii mai lipseau doar discutiile nocturne, rasetele si chicotelile. acum ii lipseau si parfumul, imbratisarile lui. ii era dor sa ii simta corpul langa al ei, ii era dor de caldura lui. isi amintea de serile in care stateau imbratisati privind in gol.
isi amintea cat a ranit-o.

cu ochii carpiti de somn m-am apropiat de fereastra. incercam sa-mi dau seama daca visasem sau nu. incercam sa imi dau seama care e de fapt realitatea mea. ma chinuisem atata sa scap de realitate incat nu o mai cunosteam. ma izolasem complet de ceea ce numeam realitate. si ajunsesem sa traiesc intr-o minciuna. intr-o inchipuire a mintii mele.
imi cautam scaparea in lucruri marunte, in persoane sau in franturi de realitate. de ce nu puteam vedea lucrurile per ansamblu? credeam ca o sa fiu fericita in propria-mi realitate. dar nu...

ce folos ca esti departe daca eu tot ma gandesc la tine?

doişpe.
strainul s-a apropiat de usa. incerca sa isi faca curaj sa bata. era puternic...trecuse prin multe. si totusi asta parea una dintre cele mai grele situatii...trase aer in piept...pana si aerul parea greu...ca si cum i s-ar opri in gat...si s-ar axfisia chiar si in abundenta de oxigen. inima lui nu avea nevoie de oxigen. nu fara ea.
trecuse mult timp...devenise un strain. nu stia daca o sa il recunoasca...nici macar daca o sa o gaseasca acolo. dar spera...ar fi vrut...mult...dar stia ca nu ii putea cere sa il astepte. nu putea sa o tina legata de el...nu stiind ca s-ar putea sa nu se mai intoarca. si totusi era aici. dar nu putea sa isi permita sa-si faca atatea iluzii... nu avea de ce. poate ea deja il inlocuise. si nu o invinovatea. era dreptul ei. era gata sa se dea la o parte daca ar fi stiut ca asa ar fi fost cel mai bine pentru ea. dar nu inainte sa o mai vada macar o singura data. sa o priveasca in ochi si sa stie ca e fericita.
si daca totusi il asteptase?... nu... imposibil... ea merita pe cineva mai bun. pana la urma doar el fusese de vina... el si indoielile lui...
stia ca orice s-ar intampla o sa ramana mereu cu caldura privirii ei in inima si cu amintirea unor seri pe care nu le pretuise la momentul potrivit. de-ar mai putea doar da timpul inapoi...si profita de fiecare secunda...
dar viata avusese grija sa il pedepseasca. si acum astepta in fata unei usi reci. era tarziu...aproape miezul noptii. se gandea sa plece...sa plece si sa revina alta data. dar se mintea singur. stia ca probabil nu avea sa revina. era ultima lui sansa. trebuia sa o vada acum. respira adanc. stranse din dinti...si batu...

pianul
S-a apropiat de el si s-a asezat la scaun. A atins clapele. Stia ca doar cu cateva clipe in urma ea fusese acolo. Simtea atingerea ei. Dar acum ea plecase...lasase in urma doar o urma vaga de parfum si versurile care rasunau acum din nou si din nou in mintea lui. Nu putea sa si-o scoata din cap. Nu ii stia numele. Nu stia nici cum arata. Tot ce stia era ca trebuie sa o gaseasca.