06.05.2014

Synopsis: două copile gemene se joacă de-a vânătoarea de comori, joc ce le va aduce față în față în ipostaza de rivale.
1. INT. CASĂ, DUPĂ – AMIAZĂ -Prolog-
În lumina puternică a soarelui, un glob pământesc se învârte. Viteza cu care se învârte se intesifică din ce în ce mai mult. Apoi se oprește brusc.
2. EXT. PARCUL TINERETULUI (zona cu copaci tineri, plantati in siruri ordonate), DUPĂ – AMIAZĂ
O copilă de vreo nouă ani, îmbrăcată într-o rochie bleu, ține în mână harta unei comori pe care este marcat cu linie punctată un traseu labirintic și un X mare și roșu în punctul destinației finale. Merge printre șirurile de copaci nefiresc de ordonați, cu umbre perfect paralele, pășind timid de pe o umbră pe alta, țopăind printre ele.
3. EXT. PARC, DUPĂ – AMIAZĂ
Din partea opusă, o fetiță identică, pornește cu pași mai repezi. Poartă aceeași rochie bleu, aceeași hartă în mână și țopăie de pe o fantă de lumină pe o alta.
4. EXT. PARC, DUPĂ – AMIAZĂ
Drumurile lor s-au apropiat acum, fără ca vreuna dintre ele să conștientizeze. Se află la niveluri diferite ale aceluiași parc, fiind distanțate doar de o serie de trepte.
Copila #1 se oprește din traseul ei haotic (ce implică mers în zig-zag, sărituri printre umbre) pentru a verifica harta. Întinde harta pe jos și cu degetul urmărește linia punctată care o conduce la următorul indiciu. Întoarce capul și se uită în spatele ei unde sunt niște scări ce par infinite. Cu un zâmbet larg, ușor tâmp, se ridică entuziasmată și aproape că începe să fugă.
Copila #2 țopăie, se învârte agățându-se de trunchiurile copacilor, apoi verifică harta și își continuă drumul cu un mers țanțoș, dar mai liniștit (parcă și mai serios și responsabil, părând că se îndreaptă către ceva important)
5. EXT. PARC TINERETULUI, DUPĂ – AMIAZĂ
Copila #1 începe să coboare grăbită scările, copila #2 urcă, până când cele două se întâlnesc la mijlocul scărilor. Se privesc una pe cealaltă un timp îndelungat, fără să își zică nimic. Stau față în față, cu X-ul comorii desenat cu roșu pe treapta dintre ele.
6. INT. CASĂ-EXT PARC, DUPĂ – AMIAZĂ –Epilog-
În lumina soarelui, pe globul pământesc (care nu se mai învârte) se văd două umbre de copii atârnați de sfori (păpuși-marionete). O siluetă ține în mână o foarfecă cu care taie sforile celor două marionete. Globul pământesc începe să se învârtă din nou din ce în ce mai repede.
În același timp, cele două fete se dau într-o învârtitoare în parc din care dispar brusc.
Sunet: audio-loop – replica spusă de o voce de copilă „I’m gonna love you forever and ever, as much as I possibly can” sau rugaciunea Înger, îngerașul meu

03.12.2013

INT. MCDONALDS ROMANĂ, SEARĂ, IARNĂ
E decembrie. Restaurantul McDonalds de la Piața Romană este decorat de Crăciun cu modele din zăpadă artificială pe ferestrele aburite.
Un chelner cu șapcă și uniformă neagră cu sigla galbenă de la McDonalds șterge plictisit mesele. În jurul lui se aud vocile clienților din restaurantul plin și vocile celorlalți chelneri, repetând textul obișnuit ”Porție mare sau mică la cartofi ? Doriți și ketchup?”.
Atenția îi este atrasă de o fată care intră și se așează la o masă dintre cele plasate către fereastră, pe care se afla o tavă mov. Fata este brunetă, cu părul lung, obraji roșii, pistrui și gropițe în obraji, purtând un palton roșu și o pălărie tot roșie. Este întoarsă către vitrina aburită ce reflecta pete colorate difuz de la luminile de Crăciun si privește către stradă, apropiindu-si nasul de geam, precum un copil mic în fața magazinului de jucării. Așează pe masa din fața ei mănunchiul de trandafiri cu care a venit, unul alb și restul roșii. Începe să rupă petalele trandafirilor, inițial aparent nervos, însă naiv, ca un joc copilăresc de ”mă iubește/nu mă iubește”. Ea le rupe de fapt doar petalele vestejite de pe margini și le strânge pe tava mov din fața ei. Trandafirii gata aranjați îi așează înapoi într-un mănunchi pe scaunul de lângă.
Chelnerul se apropie de ea și cu un ton aproape răutacios o întreabă ce face acolo, de parcă s-ar fi pregătit să o ia la goană căci n-a comandat nimic și ține masa ocupată.
FATA
Curăț trandafirii. Le prelungesc viața, poate reușesc să-i
vând mâine.
CHELNERUL
Și cum merge afacerea ?
FATA
Uneori mai bine, alteori mai rău. Parcă în perioada asta
oamenii sunt ceva mai calzi. Mai văd în jur, mai se uită
după alții, se mai gândesc la alții. Iarna oamenii sunt mai
lucizi, cască mai bine ochii, poate pentru că încearcă de
fapt să fie atenți să nu alunece pe gheață. Dar e important
oricum că parcă mai observă câte un lucru sau două și
mai încearcă să umple lipsurile. Uneori cu nisip ca să nu
mai alunece pe gheață, alteori cu flori, poate o topesc.
De-a lungul discursului ei, chelnerul o privește, treptat i se descrețește fruntea, părând mai puțin agresiv și parcă din ce în ce mai pierdut printre cuvintele ei uită sa mai reacționeze. Când reușește să se pună în funcțiune din nou, bânguie încurcat :
CHELNERUL
Îmi lași și mie numărul tău de telefon ?
FATA
072…4… Stai ! Ar mai fii ceva !
Vreau doi McPuișori.
CHELNERUL
S-a făcut !
FATA
0724913686
Chelnerul pleacă după sandvișuri, fata își continuă senină treaba.
Chelnerul se întoarce cu pachetul cu mâncare, îl lasă lângă ea pe masă și pleacă.
Ea se ridică, împachetează trandafirii într-un buchet, scoate un șervețel cu care își șterge scaunul, apoi ia tava plină cu petale din fața ei (un morman de petale roșii cu câteva petale albe în vârf, așezate cu totul pe o tavă de McDonalds), traversează restaurantul cu tava în mâini și o golește în sfârșit într-un coș. Se întoarce dupa buchetul de trandafiri, îl ia, apoi începe să se uite în stânga și-n dreapta, căutându-l pe chelnerul care a ajutat-o. Nu îl vede, în schimb observă pe geam ca a venit autobuzul. Iese grăbita cu buchetul în brațe, aleargă și dispare în autobuz.