In The Deep.

Asta e prima mea incercare de filmulet.
Surse de inspiratie ar fi (500) Days of Summer si Lykke Li – I Follow Rivers.
Actori: Denis Radulescu si Cristina Ciulacu.
Muzica: Bird York - In The Deep, multumiri lui Andrei Toader.

saints and sinners.

Merry Christmas everyone!

Eu si tu.

De ceva vreme tot am impulsul de a scrie. Si deschid blogul si il inchid din nou. Am pretentii mari de la mine de obicei. Si daca nu am o idee sau macar un punct de plecare, nu prea incerc sa fac lucruri doar ca sa fie facute. Asta m-a impiedicat deci sa scriu in ultimul timp. Oricum, recunosc ca nu prea stau sa-mi fugaresc ideile prin minte. Uneori ma trezesc in cap cu cate ceva si abia apoi incerc sa ma gandesc cum sa exprim respectiva tema. Iar daca nu e sclipirea initiala, nu incerc sa fortez procesul. Dar aici ma refer doar la textele dubioase si abstracte. Si cam asa sunt majoritatea postarilor mele. Scriu pentru mine. La fel cum si fac poze pentru mine. Nu ma adresez cuiva, iar postarile mele par foarte impersonale uneori. Dar pe cat de nepersonale ar putea parea, pe atat de personale sunt de fapt. Eu sunt subiectul fiecarei scrieri dar totusi nu sunt. Da, totul pleaca de la mine, din experiente reale, si totusi Escape-to-the-Stars e altcineva decat eu cea de zi cu zi. Dar e parte din mine. Ma ascund dupa niste masti, altele la fiecare postare. Dar chipurile conturate s-ar putea sa spuna mai multe despre mine decat as putea spune eu in mod direct. Si nu din datorie pentru cititorii pe care s-ar putea sa-i am totusi, desi, poate spre rusinea mea, niciodata nu vorbesc cu ei...adica voi, ci doar din datorie fata de mine insami, simt nevoia sa scriu.

Deci, ce-am mai facut in ultima perioada? Mi-am redirectionat cautarile. De fapt nu stiu daca exact redirectionat, cat recunoscut ceea ce era deja acolo. De cand eram mica, si pana nu demult, spuneam ca imi doresc sa gasesc o chestie stabila, de care sa ma agat si sa raman in starea aia de echilibru permanent. De o vreme, simt insa nevoia sa ma eliberez si sa zbor. Vreau sa am curajul sa ies din perimetrul de comfort si sa vad oameni diferiti, locuri diferite, situatii. Vreau sa experimentez. Vreau sa-mi iau o dubita hippie si sa ma plimb.
M-am metamorfozat. Probabil ca inca fac asta. Maine, poimaine, cine stie, poate o sa ies din cocon si o sa-mi iau aripile la purtare. De fapt am zburat deja de cateva ori. Mai am doar un pic de lucrat la mentinerea in aer.

Dintre ultimele cugetari ale mele, ar merita mentionate doar vreo doua. M-am convins si eu ca e reala chestia cu “ce nu te omoara te face mai puternic”. Adica din greseli chiar se invata. Portie dubla chiar. La fiecare problema, inveti ceva cand o provoci, si apoi mai inveti ceva cand o rezolvi. Mi s-a intamplat de cateva ori sa schimb cate ceva la mine, sa-mi schimb abordarea cu privire la ceva, sau doar sa constientizez ceva apoi sa ma trezesc in mijlocul confuziei, sa ma conving ca am pierdut cine stie ce parte irecuperabila din mine si sa-mi doresc sa nu fi incercat nimic. Apoi sa ma dezmeticesc, sa ajung unde trebuie si sa-mi dau seama ca de fapt nu am pierdut nimic, ci am evoluat. Trebuie sa te dezorientezi ca sa gasesti noul drum. Si e exact ca in unele dimineti, cand e frig si urat afara, dar doar asa, prin ceata, poti privi soarele in ochi.
Si am mai avut o revelatie: am constientizat existenta griului. Am renuntat la a mai eticheta totul cu alb sau negru si de acum incerc sa vad caile de mijloc. Am vazut mult timp, in gri, doar rutina si banalitate. De asta mi-a placut sa ma joc de-a alesul doar intre alb si negru. Dar nuantele de gri de fapt ne fac oameni diferiti, complicati, frumosi. Avem si binele si raul in noi si nici macar nu trebuie sa alegem dintre ele.

Pentru ca nu mai prevad pentru viitorul apropiat inca o postare in care sa ma adresez unui “tu” concret, si de asemenea pentru ca mai e destul de putin pana se termina anul, va recomand cu caldura rezolutiile de Anul Nou. Da, sunt chestiile alea pe care vi le propuneti, gen “voi fi mai tolerant” sau “nu voi mai uita sa-mi hranesc cainele”. Nu trebuie sa va ghidati dupa ele constant, dar s-ar putea sa ajute si doar faptul ca va ganditi ce va doriti de la voi. Probabil ca unele dintre ele se vor schimba pe parcursul anului, dar scopurile ne pun in miscare. Si chiar daca ne reorientam pe parcurs si nu atingem scopul, drumul in sine e de multe ori mai important decat scopul.

'I won't spend my life confronting the real
What about living without established frontiers?'
'What about casual friends for a couple of miles?'

ceata.

ocoliri.

despartire.

Recviem.

Calitatile si defectele danseaza
pe muzica unui recviem.
Ele isi schimba locurile si topaie in cerc.
In mijlocul cercului e un foc,
iar deasupra focului sunt eu.

Mi-am fisurat globul de cristal.
Am scos nasul in frig,
iar cand eram deja aproape de hipotermie,
mi-am dat voie sa gresesc.
Si m-am pierdut.

Am incercat sa ma regasesc
in principii vechi,
dar nu mai eram acolo.
Si m-am descoperit aici.
In iminenta pierderii.

Simt caldura,
simt pericolul,
dar nu ma arde inca.
N-am lanturi la maini,
pentru ca mi-am dat voie sa ajung aici.

Culori.

O gripa m-a tinut in casa cateva zile saptamana trecuta si m-am jucat un pic cu culorile. Nu sunt mare lucru, sunt facute fara contur initial, direct in tempera cu foarte multa apa.
La prima, fundalul nu este un albastru-verzui asa intens, sunt mai degraba niste griuri colorate, dar aveam culorile la aparatul foto setate asa si nu am mai stat sa schimb :">.

Etaje.

Se ascundea. Era incuiata in incaperile propriei minti. Mult timp nici nu se apropiase de usa, de obicei prefera sa pastreze un spatiu intre ea si cei de afara. Pretindea ca nu stie cum e acolo si ca nici nu si-ar dori. Dar adevarul era ca fusese rapusa de curiozitate de cateva ori si se uitase prin gaura cheii. Vazuse gri si moarte, adulti grabiti si nepasatori, copii care nici macar nu mai plang. Gasea oamenii respingatori. Stau si consuma soare. Ei ii placea sa asculte noaptea, sa simta intunericul pe piele. Credea ca a vazut totusi culoarea o data. Doi tineri care se imbratisau. Parea ca timpul se oprise in loc si lumea si tot, pentru ei. Parea ca iau in brate nemurirea. Si atunci…atunci a fost prima data cand si-a dorit sa vada cum e afara. Si dintr-un impuls, a ajuns acolo, in mijlocul oamenilor.

Tarziu…

Nu era claustrofoba, dar lifturile nu erau, cu siguranta, printre locurile ei preferate. De cand era copil prefera sa urce cate o suta de trepte doar pentru a evita liftul. Ii dadea o senzatie de nesiguranta maxima, iar ei ii placea sa aiba totul sub control…desi nu avea niciodata, doar se mintea si cu asta. Dar acum nu avea alta solutie. Era ultima ramasa pentru a cobori acolo. O ultima sansa de a cauta. Iar finalitatea era inevitabila. Ori facea ceva, ori se scufunda pentru totdeauna in amorteala, indiferenta si rutina.

A strans din dinti si s-a urcat in lift. Butoanele lipseau. Si isi daduse seama ca nici nu se astepta sa le gaseasca. In schimb era un fel de harta. Desi harta ar fi prea mult spus. Mintea ei era haotica, iar gandurile goneau nebunesc. Doar rareori se oprea cate unul si indraznea sa-i intalneasca privirea. Clar, mintea ei nu ar putea avea o harta. Erau totusi niste pete de culoare, conturate ambiguu. Si stia deja ca ceea ce cauta ea se afla in mijloc. Un contur scrijelit adanc si umplut cu gri. Ramasese urma unei etichete acolo. Nu mai era nevoie de ea oricum. Isi daduse deja seama ca mai fusese aici si alta data. Poate de mai multe ori. Isi aminti si ce trebuia sa faca. A mai fost aici, a mai trecut prin asta. Trebuia sa rezolve inainte ca totul sa se inece in nepasare, inainte sa se acopere cu gri. In teorie ar fi trebuit sa fie mai usor acum, dar nu. Niciodata nu e usor. Doar ca stia la ce sa se astepte. Adica mereu pasii au fost aceeasi: atasamentul, afectiunea, repulsia si aproape ura, dorul si nostalgia, terminandu-se in amorteala insotita de un gol in stomac lasat mereu cand cineva ii spunea numele, sau il vedea online, sau intr-o poza, sau pe strada intamplator… De aici si griul. Stai in pat si nu mai simti. Si nu te mai doare dar ai impresia ca nu mai poti fi fericit vreodata. Si nu mai plangi. Si nu e negru dar parca nu va mai deveni nici alb vreodata. Si ramane ca o murdarie, ca o pata care se intinde. De-ar fi avut un buton de “select all” si apoi “delete”. Dar nu, trebuia sa rascoleasca dupa fiecare urma. Trebuia sa se rascoleasca. Si parca nu putea sa arunce tot.

Si in timp ce incerca sa-si adune gandurile, tulburata de spatiul stramt, liftul o ducea din ce in ce mai jos in maruntaiele propriei fiinte. Acum deja stia clar ce era de facut. Isi formase un fel de algoritm. Mai intai fotografiile aruncate, conversatiile sterse, numarul de telefon pierdut, cadourile arse, prietenii comuni ignorati.

La inceput crezuse ca dupa ce scapa de toate urmele, nu mai ramane nimic in urma si poate pretinde ca nici nu s-a intamplat. Dar mereu ramanea locul gol pe care il descoperise si nu il mai putea ignora. Si mai presus de atat, ramanea constiinta existentei luminii care o facea sa nu se mai resemneze in intuneric. Pentru ca soarele ii parjolise pielea si pentru ca simtise caldura…iar acum isi putea da seama ca ii e frig.

Pietre.

El era mic. Si statea in spatele unui geam. Mare. Si dincolo de geam erau oameni multi. Si el se uita in sus, spre ei. Si ii vedea frumosi. Si buni. Stia ca ei aveau puterea de a schimba lumea. Astepta. Astepta sa creasca si sa participe si el la schimbare. Intre timp spera. Si credea in ei. In cei din afara cupolei de sticla. Cei care puteau.

Dupa o vreme, oamenii mari nu mai pareau atat de mari. El crestea. Si incepuse sa vada cum unii oameni dau cu pietre. Dau unii in altii. Si lui nu-i placea si incepea sa planga si nu intelegea de ce sunt rai.

Apoi pietrele au inceput sa loveasca si cupola lui de sticla. Si l-au lovit si pe el. Si l-a durut. Si s-a simtit tradat. Incerca sa inteleaga ce facuse gresit, de ce incearcau sa il raneasca. El doar crezuse in ei.

Au inceput sa nu-i mai placa oamenii. Nu isi mai dorea sa fie ca ei. Era speriat. Dar nu avea de ales. Convietuia cu ei. Din interiorul cupolei de sticla, acum plina de sparturi si crapaturi. Ii vedea si ii auzea. Il dezgustau.

Iar intr-o zi, geamul s-a spart de tot. Si nu a mai ramas nimic. Nici urme, nici cioburi. Doar cateva taieturi pe care avea grija sa le camufleze bine. S-a trezit printre oameni. Aruncand cu pietre. La fel ca ei.

Pictura.

The Son of Man - Rene Magritte


Golconde - Rene Magritte


Evening Falls II (Le Soir qui tombe) - Rene Magritte


The Lovers - Rene Magritte


Lady Godiva - John Collier


The Scream - Edvard Munch


The Starry Night - Vincent van Gogh


Starry Night Over the Rhone - Vincent van Gogh


Departure of the Winged Ship - Vladimir Kush


Flight of the Sun - Vladimir Kush


Windmill - Vladimir Kush

Pink Mist.

"Erau multă frumuseţe şi mult desfrâu, multe ciudăţenii, străbătute şi de un fior de groază, şi mai erau şi multe amănunte care-ţi puteau face silă. Şi pretutindeni prin cele şapte camere, sumedenie de vise se perindau. Şi visele acestea se frământau încoace şi încolo, răsfrângând în ele culoarea încăperilor, bătând tactul năprasnicei orchestre, ca şi cum muzica n-ar fi fost decât ecoul pasului lor. Şi la răstimpuri răsuna glasul orologiului de abanos din sala de catifea. Şi atunci, o clipă numai, totul stă, totul tace, afară doar de glasul ceasornicului. Şi visele pe locul lor încremenesc, îngheţate. Dar ecoul repetat al orologiului amuţeşte — nu durase decat o clipă — şi iată, un hohot de râs uşor şi abia stăpânit se răspândeşte după el pretutindeni. Şi atunci muzica se revarsă în valuri, iarăşi, şi iarăşi visele se trezesc la viaţă şi se frământă încoace şi încolo, mai vesele ca oricând, răsfrângându-se în geamurile multicolore, prin care, de pe trepieduri, razele pătrund şuvoi."

(Edgar Allan Poe-Masca mortii rosii)

pink mist
- what happens when a person's body is blown up by a bomb, and the only thing left was a fine pink mist; no body parts, not even skin or hair, just mist.
- to lose oneself in a sexual fantasy or when you "go off on one" while shagging. to become unaware of ones surrounding due to a sexual day dream.

P.S. cititi tot: Masca mortii rosii

la capatul liniei, in directia din care bate vantul.

random thought.

copil, nu mai alerga dupa stele cazatoare. nu poti sa te agati de ele. nu le poti prinde si pastra in buzunar.

stranger.

sea of holes.