17.

Ei bine, gata şi al 17lea an. Am fost întrebată cum mă simt la 17 ani. în mare parte ca şi la 16. Nu am avut înca nicio revelaţie, nu mi-am schimbat principiile, cel puţin nu brusc, şi nici nu m-am trezit a doua zi cu o altă faţă.

Totuşi cred că m-am schimbat destul de mult de-a lungul acestui an. 16 a fost vârsta mea de mari confuzii, căutări, descoperiri, agitatie.

Nu vroiam sa împlinesc 16 anul trecut. Mă simţeam mai mică decât mi se spunea că sunt, mi se părea că sunt diferită de toţi ceilalti. Apoi am experimentat sentimente puternice, de la o extremă la alta, de la iubire la repulsie. Am cunoscut mulţi oameni noi, mi-am găsit locul undeva, apoi m-am simţit în cădere liberă.

Trecerea la 17, în schimb, n-a fost niciun şoc. N-am reluat etape precum negarea 'oare cum a trecut timpul asa repede?'. Nu ştiu cum o să fie şi anul ăsta, dar pare a fi unul mai liniştit, cumva de tranziţie.

Uneori mi-e foarte dor sa fiu copil şi să n-am nicio grijă, nicio problemă, dar adolescenţa e o perioadă genială. Cu toată ameţeala şi confuzia şi schimbările. Iubeşti, simţi, urăşti, eşti fericit, apoi nervos şi trist. Simţi puternic fiecare emoţie, râzi fară motiv. Vorbeşti prea mult dar alteori nu vrei să vezi pe nimeni. Ai vise şi îţi faci planuri. Le uiţi şi apoi îţi faci altele. Unele se şi împlinesc. Speri, poţi fi oricine vrei să fi, crezi că poţi schimba lumea, şi poate chiar poţi. Încerci, reuşeşti, pierzi, înveţi, fugi, ramâi, greşeşti, îţi asumi riscuri, crezi ca eşti singurul şi că nimeni nu te înţelege, uneori te simţi singur chiar dacă eşti înconjurat de oameni. Gândeşti. Şi uneori nu. Sări, cazi, te ridici, devii mai puternic, schiţezi persoana care urmează să devii. În etapa asta îţi permiţi să faci oricâte greşeli vrei. Şi fiecare dintre ele, este un pas înainte.

"Eu nu-ţi scriu scrisori, departe-s întruna,
Dar tu iubeşte-mă, fiindcă de-acuma
Ai 17 ani."

(Alexandru Andries-17 ani)