O singura fotografie.

Toata vacanta am tras de mine sa citesc cate ceva, dar abia in ultima zi am triumfat asupra comoditatii si plictiselii generale care se instaleza de cele mai multe ori atunci cand nu am nimic urgent de facut, nimic care sa ma preseze.
In final am ales "O singura fotografie" de Laurent Graff, carte primita de Craciun de la o prietena. Trebuie sa recunosc ca prevedeam.
Cartea are premisele unui thriller. Turisti in Roma, aparent aleator alesi, stereotipuri umane diferite ce au totusi in comun dragostea pentru fotografie se trezesc implicati intr-un fel de joc atunci cand un strain le spune ca mai pot face o singura fotografie. Aceasta replica care initial suna ca o amenintare, un ultimatum, provocand groaza, se dovedeste in final inofensiva.
In concluzie, nu pot spune ca actiunea m-a captivat, desi mi-a starnit o oarecare curiozitate in privinta finalului. Personajele de asemenea sunt destul de vag conturate, neprovocand niciun sentiment, nicio reactie, de vina fiind si dimensiunile relativ mici ale scrierii. Ceea ce mi-a captat totusi atentia sunt perspectivele diferite pe care le au cei 5 alesi asupra fotografiei si in final asupra vietii in sine.
Presupun ca in calitate de fotograf wannabe, cartea a avut un impact un pic diferit asupra mea decat asupra cuiva care nu are nicio tangenta cu fotografia. Totusi, fara a va face prea multe asteptari, ca lectura usoara cartea este recomandabila oricui.

"In spatele fiecarei fotografii in afara de placere si bucurie, se afla teama, teama de timpul care trece, de vremelnicia lui, teama de a vedea si apoi de a nu mai vedea, de a trai si apoi de a nu mai trai, de a fi trait fara sa lasi vreo urma doveditoare, vreo amintire tangibila; in spatele fiecarei fotografii se afla teama de a muri si dovada mortii noastre."

"Departe de orice Biserica, nu sunt totusi ateu: cred. Cand ridic ochii spre cer, Dumnezeu este in privirea mea, nu ca o tinta, ci in traiectorie, in propulsare, in speranta privirii mele. As vrea sa numesc Dumnezeu aceasta smulgere, aceasta forta de ascensiune, aceasta sageata indreptata spre inaltimi. Dumnezeu, asa cum mi-l doresc, nu este o fiinta suprema, ci suprematia fiintei. Dumnezeu este in distanta care ma indeparteaza de mine insumi si ma apropie de adevar. Dumnezeu este in ochii mei ceea ce ii face sa doreasca sa vada."

"Mi-am adus aminte de vremea in care si eu ma ascundeam in spatele unui aparat de fotografiat, preferand in locul realitatii imediate fixarea ei intr-o imagine, ca un fel de distantare, de detasare. De cate ori mi-am dus la ochi aparatul pentru a ma ascunde de un spectacol pe care nu stiam sa-l vad? In spatele fiecarui fotograf se afla, la urma urmei, un mare timid caruia ii e frica sa apara in fata lumii gol si dezarmat. Aparatele seamana cu niste masti, niste lupi la un bal mascat, in spatele carora ne ascundem. Fotografiile sunt acte ratate, cuvinte nepronuntate, saruturi refulate, zambete inghetate, ochi care se inchid."

"Acum doua minute era aici, ca dovada urmele pe care le-a lasat, parul de pe jos de la coafor, amprenta corpului ud pe panza sezlongului, pantofii din pragul usii care inca mai au forma piciorului lui. E prea tarziu, subiectul a disparut. Fotografiile mele sunt niste fotografii ratate, niste intalniri care nu au avut loc. Subiectul a plecat, a parasit cadrul. Eu culeg numai indiciile trecerii sale, ca pe niste resturi, ca pe o marturie postuma."