azi de dimineata, m-am trezit cu un pitic mergand langa mine pe strada.
m-a intrebat daca sunt clasa a 5-a.
cand l-am intrebat de ce vorbeste cu strainii, mi-a spus ca ma cunoaste.
avea ochi...de aia...stii tu. de om frumos.
si era asa micut, incat nici nu auzeam bine ce zice, ca n-ajungea sunetul de la nivelul lui, la al meu, prin viscol.
am zambit tot restul diminetii.
*ma gandeam ca trebuie sa fi aratat foarte haios.
pustiul avea cam o treime din inaltimea mea.
si eram atat de infofoliti amandoi.
iar pentru ca sa priveasca intr-o parte, parea sa isi intoarca tot trunchiul. si el, ca si mine. pentru ca daca si-ar fi miscat doar capul, i s-ar fi deplasat fularul.
faceam amandoi niste miscari din alea ample, ca sa reusim sa stabilim un oarecare contact vizual.
si initial, vazusem ca a aparut langa mine si mergea paralel, dar nu mi-am dat seama de momentul exact cand a inceput sa vorbeasca.
aveam castile in urechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu