Cersetorul de suflete
Inspirat din Giovanni Papini – Povestiri stranii
EXT. SEARA. STRADA ORAS.
Iarna, frig,
vant nervos, clopote.
Un barbat de aproximativ 28 de ani, imbracat intr-un palton
gri cu aspect invechit, intra intr-o cafenea.
INT. SEARA. CAFENEA.
La mese sunt
asezati oameni cu chipuri somnoroase si palide, ca de ceara, datorita luminii.
Barbatul are in fata o ceasca plina cu cafea, un teanc de
foi albe, numerotate, pregatite. Masa lui este orientata catre fereastra. Se
uita absent cand peste hartiile goale, cand pe fereastra.
INT. NOAPTE. CAFENEA.
[doua cafele
si trei ghemotoace de hartie mai tarziu]
Lasa pe masa plata in maruntis, golindu-si buzunarele, si
iese din cafenea.
EXT. NOAPTE. STRADA ORAS.
Scriitorul merge
hotarat, parand sa aiba o directie. Ajunge in fata unei case, scoate o cheie
din buzunar, da sa intre, dar se intoarce brusc si se indreapta din nou catre
centrul orasului. Merge repede, privind inainte, iar cand trece cineva pe langa
el se uita curios, studiindu-l aproape agresiv. Se opreste la semafor, in
intersectie si asteapta, analizand in continuare chipurile din jur. Unele
chipuri sunt interesante: un barbat singur, intre doua varste, cu chip brazdat
de cute stranii; un tanar infasurat intr-o pelerina, cu parul ciufulit si ochii
incercanati, rosii si adanciti in orbite; un batran span ce fredoneaza
incetisor pe un ritm trist un motiv popular spaniol.
Traverseaza
si ajunge pe malul unui rau [Dambovitei] si se aseaza sub un stalp de iluminare
stradala, rezemat de balustrada.
Strazile sunt intre timp din ce in ce mai pustii. Doar
cativa oameni apar trecand ca niste umbre grabite prin lumina becului,
indepartandu-se apoi din nou in intuneric. Scriitorul intoarce capul dupa
fiecare umbra, iar pe una dintre ele o urmeaza si o ajunge rapid din urma. Il
opreste. Este un barbat de 35 de ani, nici frumos nici neplacut la vedere, cu
privirea calma, barba, imbracat intr-un palton negru gros in stare buna.
Barbatul se da inapoi speriat si face un gest involuntar defensiv cu bratul.
Scriitorul intra in vorba.
SCRIITORUL: Nu va temeti, domnule, (cu glasul cel mai
bland cu putinta) nu sunt hot sau criminal. Nici macar cersetor. Sau da,
cersetor da, dar nu bani cer. Voiam sa va rog sa-mi spuneti povestea vietii
dumneavoastra.
Barbatul casca ochii mari si se
trage din nou inapoi. Scriitorul continua cat mai calm cu putinta.
SCRIITORUL: Probabil ca ma credeti nebun. Nu sunt. Poate
ceva asemanator sunt, dar nebun nu. Sunt scriitor si am de scris pentru maine o
povestire. De aceea doresc sa-mi spuneti cine sunteti si cum a fost viata
dumneavoastra pana acum, pentru a putea face din ea subiectul povestirii mele.
Va rog, am nevoie de dumneavoastra, caci dumneavoastra sunteti cel pe care il
cautam si cu materialul pe care mi-l veti da voi scrie poate capodopera mea!
Barbatul pare miscat si privirea
lui nu mai este terorizata, ci cu mila.
BARBATUL: Daca intr-adevar credeti ca viata mea ca
este necesara, eu n-am nicio problema sa va povestesc, cu atat mai mult cu cat
este extrem de simpla. M-am nascut acum treizeci si cinci de ani. Ai mei erau
instariti. Oameni onesti. Tata a fost functionar iar mama lucra la covoare. Am
fost singurul copil. La 6 ani m-au dat la scoala. Am trecut prin scoala
primara, gimnaziu, liceu. Eram un elev mediocru. Am facut apoi facultatea, iar
la 24 de ani mi-am luat diploma si apoi tata mi-a gasit de lucru la caile
ferate si mi-a prezentat logodnica. In prezent, lucrez opt ore pe zi, insa
munca nu-mi solicita decat putina memorie si rabdare. La fiecare sase luni
salariul meu creste automat cu 300lei. Stiu ca la 64 de ani voi avea o pensie
de 895lei. Logodnica prezentata de tata e actuala mea sotie. Nu suntem genul
sentimentali. Ne-am casatorit la un an dupa ce ne-am cunoscut, an in care am
vizitat-o de trei ori pe saptamana, iar de ziua ei si de Craciun i-am dus
cadouri si am sarutat-o. Avem impreuna doi copii: un baiat si o fata. Baiatul
are zece ani si va fi inginer; fata are noua ani si va fi invatatoare. Traiesc
linistit. In fiecare dimineata ma trezesc la opt, iar la noua seara merg intr-o
cafenea unde vorbesc despre ploaie si despre zapada, despre razboi si despre
minister cu patru colegi de birou. Iar acum ca v-am satisfacut curiozitatea
lasati-ma sa plec, caci voi intarzia acasa.
Barbatul, foarte calm, da sa plece.
Scriitorul ramane pe loc, vizibil
tulburat, intristat.
Barbatul o luase deja din loc,
cand scriitorul inca nauc, dar incapatanat il ajunge din urma si intreaba:
SCRIITORUL: Dar serios ca nu mai exista si
altceva in viata dumneavoastra? Nu vi s-a intamplat niciodata nimic? Nimeni n-a
incercat sa va omoare? Nevasta nu v-a inselat? Superiorii dumneavoastra nu v-au
persecutat?
BARBATUL: Nu, nu, nimic din toate astea
[politetea lui devine usor iritata). Absolut nimic. Am o viata calma, disciplinata,
fara socuri sau aventuri…
SCRIITORUL: Chiar nimic, domnule? Nu pot crede ca nu vi s-a intamplat nimic,
niciodata. Incercati, va rog, sa va amintiti! Scormoniti-va memoria!
BARBATUL: Va asigur ca n-am avut nicio
aventura [spuse cu un ultim efort de politete], cel putin pana in seara asta.
Intalnirea cu dumneavoastra, domnule, a fost cea dintai aventura a mea. Daca
aveti neaparat nevoie, povestiti-o pe aceasta.
Fara sa mai dea sansa continuarii
discutiei, omul pleaca ridicand in graba mana, in semn de salut.
Scriitorul mai ramane cateva clipe
nemiscat privind in gol in directia celuilalt.
