E super complicat de scris cand iti pierzi antrenamentul. Nu antrenamentul de scris, de gasit cuvinte si de formulat. Antrenamentul de autoanaliza. In cuvinte.
Au trecut deja cativa ani de cand am hotarat ca supraanalizez, despic firul in 1000 si nu e ok. Oricum e pointless. Adica chiar e. Care sunt sansele sa mearga treaba asta cu asezarea sistematica a ceva atat de amorf?
Vezi 'Lupul de stepa'. Totul e asa. Tot incerci sa te reduci in concepte, in felii consistente, sa iti provoci senzatia ca totul merge pe o linie, ca are sens, ca te poarta unidirectional. Nope. Esti amorf si esti minunat. La fel e si lumea.
Acum chestia asta cu comunicarea verbala e cu dus si intors. Adica n-ai cum sa elimini conceptualizarea cu totul, ca nu prea am mai avea cum sa comunicam. Oricum e disfunctional asa cum o facem, ca avem notiuni diferite sub acelasi nume si nu suntem in stare sa conectam in mod real. Tudor zice ca asta e fain. Ca eu zic ceva, tu intelegi conform sistemului tau de repere, blabla. Nu cred ca e neaparat o problema de informatie deformata ci mai degraba o problema de complacere. Nu cautam mai departe de cuvant. Nu stim sa ascultam.
Memento:
10.10.2015 - am terminat filmul "100 de apeluri nepreluate" (ORWO 35mm b/w). Proiect inceput ca idee in Timisoara, august 2014, filmat la mare in aprilie-mai 2015, examen imagine in iunie 2015, refacut sunet pentru CineMAiubit.
http://vimeo.com/142003642 parola:cinemaiubit
